Civilizație și Ortodoxie

Creştinismul e civilizator pentru că e cuminecare cu Adevărul şi drum spre sfinţenie. Natura civilizatoare a creştinismul stă în trăirea Tainei, adică în cultură în înţelesul pe care i-l dădea T.S. Eliot, de “întreg mod de viaţă” teonom.
[...]
Din acest punct de vedere, se poate deci compara baba ortodoxă, iconodulă, cu baba protestantă, iconoclastă. E o întreagă lume într-o icoană şi în ochii “babei” care se roagă la icoană. Civilizaţia europeană e creştină în măsura în care respiră cultul prin cultură, în măsura în care e iradiere socială văzută a realităţilor nevăzute, trăirea mistico-ascetică luminând şi formularea (intens culturală) dogmelor Bisericii.
Din această perspectivă, nu există desigur nici o dihotomie între creştinism în înţeles soteriologic şi creştinism în înţeles civilizator. Singura schimbare de perspectivă e doar că civilizaţia e legată cultural-organic de soteriologie, şi nu altoită “dialectic” pe parcurs. Nu creştinismul e altoit pe cultură, ci cultura creşte din cult, din Taina mântuitoare. În ce are ea mai bun, civilizaţia europeană – de la mersul trenurilor la medicină – afirmă libertatea şi demnitatea persoanei. Şi persoana e realitatea ultimă a creştinismului, e “atomul” ortodox al civilizaţiei europene. La liturghie nu ne împărtăşim, auricular, ca puritanii, cu predică, ci ne cuminecăm cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Nu cuvântul ca discurs, ci Logosul ca persoană ne mântuieşte. Depersonalizarea poate fi civilizată, dar nu e creştină. Creştinismul nu e o “combinaţie dialectică dintre materialism şi idealism”, ci o afirmare a realităţii persoanei ca suflet întrupat şi trup îndumnezeit după har.
Aşadar, nu apărarea Ortodoxiei trece prin apărarea civilizaţiei europene, ci apărarea civilizaţiei europene trece prin apărarea unei concepţii soteriologic-sacramentale a Ortodoxiei sau Catolicismului, pentru că această concepţie are ca piatră de temelie credinţa în Dumnezeu întrupat, răstignit în istorie. Taina apără lumea. Dumnezeu ţine lumea, nu lume-L ţine pe Dumnezeu. De aceea nu cred că trădând “centrul” [...] pentru periferie ne îmbogăţim creativitatea. Pentru că nu poţi să-ţi îmbogăţeşti creativitatea murind. Şi trădarea centrului asta e: moarte sufletească, multicoloră floră de mucegai, aşa cum e cultura elitei necrofilice a Occidentului contemporan care admiră în galeriile de artă secţiuni transversale de oameni conservate în formaldehidă.
Rămân deci la părerea mea că poziţia Bisericii faţă de adevăr nu trebuie să depindă de poziţia Bisericii “în istorie şi în realitatea imediată”, ci că poziţia Bisericii în istorie trebuie condiţionată de aşezarea Bisericii (cler şi laici) în adevăr. Şi asta pentru că a sta cu Hristos nu e filetism, dar a-l da pe Hristos pe “împărăţia lumii acesteia”, a da creştinismul mântuitor pe creştinismul instrumentat eficient în scopul “expansiunii civilizaţiei occidentale” înseamnă a-l vinde pe Hristos de trei ori până la cântatul cocoşului. Şi asta deoarece, pentru creştin, pot exista mai multe moduri de civilizare, dar doar unul singur de mântuire.

[Mircea Platon, Întoarcerea despoților luminați]

Ora 25: Omul

— Eu respect fiecare om după valoarea lu, a zis Lucian. Cred că nu ai să-mi reproșezi ceva în acest domeniu!

— Respecți omul – a zis bătrânul – așa cum îți respecți automobilul, fiindcă este un obiect de o anumită valoare.

— Vezi ceva rău în asta?

— Dar omul pentru valoarea lui intrinsecă, de om, îl respecți?

— Sigur că da! N-aș putea produce nici unui om suferință, fără să-mi fie milă și să am remușcări!

— Nici unui câine nu i-ai produce suferință fără să-ți fie milă, fiindcă ști că dacă îl lovești, îl doare. Asta e mila de om ca animal viu. E vreau să știu dacă respecți omul ca valoare unică, neînlocuibilă, chiar și atunci când nu are nici o valoare socială, și când nu-ți inspiră milă ori dragoste ca animal!

— Nu mi-am pus niciodată această întrebare, a zis Lucian. Știu însă că respect omul în raport cu valoarea lui socială și ca animal viu. Toată lumea gândește și simte ca mine.

— Ești sigur, Lucian, că toată lumea de astăzi gândește și simte ca tine?

— Absolut sigur! Așa cere logica. Omul este o valoare socială. Atât. Celelalte sunt ipoteze.

— Asta este extrem de grav.

— Ce găsești grav?

— Cultura noastră, Lucian, a dispărut. Ea avea trei calități: iubea și respecta frumosul – obicei învățat de la greci; iubea și respecta dreptul – obicei învățat de la romani; iubea și respecta omul – obicei pe care l-a învățat, greu și foarte târziu, de la creștinism. Numai prin respectarea acestor trei mari simboluri, Omul, Frumosul, și Dreptul, a devenit cultura noastră occidentală ceea ce a fost. Și acum pierde cea mai importantă moștenire: respectul și dragostea pentru om. Fără acest respect și această dragoste, cultura occidentală nu mai există. A murit!

— Omul a cunoscut de-a lungul istoriei epoci mult mai negre decât cea de acum, a spus Lucian. A fost ars în piața publică, sacrificat pe altar, sfărmat pe roată, vândut și tratat ca un obiect. Nu e drept să fim atât de severi cu societatea contemporană.

— E adevărat ce spui tu, a zis contele. Atuncim în acele epoci negre, omul era ignorat, și barbaria practica jertfa umană. Dar noi învinseserăm barbaria și începusem să prețuim omul; această etapă abia pornise. A apărut însă societatea civilizației tehnice, și tot ce am câștigat și creat timp de secole a fost distrus. Civilizația tehnică a reintrodus disprețul pentru om, exact ca în barbarie. Omul este astăzi redus doar la dimensiunea lui socială... Nu vrei să plecăm? E târziu!

Lucian s-a uitat la ceas.

— Ceasul meu a stat, a zis el. Vrei să-mi spui cât e ora, tată?

— E ora 25!

— N-am înțeles! a zis Lucian.

— Cred și eu că n-ai înțeles! Nimeni nu vrea să înțeleagă! Este ora 25: ora civilizației europene!

[C. Virgil Gheorghiu, Ora 25. Editura Gramar, București, 2004]

Lumina au venit în lume

De-nceput era Cuvântul și Cuvântul era cătră Dumnezău și Dumnezău era Cuvântul. Acesta era de-nceput cătră Dumnezău. Toate pren El s-au făcut; și fără El s-au făcut niceuna carea s-au făcut. Întru El viață era și viața era lumina oamenilor. Și lumina întru întunearec luminează, și întunearecul pre ea nu o apucă.

Că așa au iubit Dumnăzău lumea, cât pre Sângur-Născut Fiiul Lui au dat, ca tot cel ce va creade întru El să nu piară, ce să aibă viață veacinică. Pentru că n-au trimis Dumnezău pre Fiiul Lui în lume ca să judece lumea, ce ca să să mântuiască lumea pren El. Cela ce creade în El nu să judecă, iară cela ce nu creade Lui s-au judecat, căci n-au crezut în numele Celui Sângur-Născut Fiiul lui Dumnezău. Și aceasta e judecata, căci Lumina au venit în lume, și au îndrăgit oamenii mai mult intunearecul decât Lumina, pentru că era reale lucrurile lor. Pentru că tot cela ce face reale uraște Lumina și nu vine cătră Lumină, ca să nu să dovedească lucrurile lui. Iară cela ce face adevărul vine catră Lumină ca să arate lucrurile lui, că în Dumnezău sunt făcute.

[BIBLIA, adecă DUMNEZEIASCA SCRIPTURĂ ale cei vechi și ale cei noao leage. Evanghelia de la Ioan Cap I:1-6, Cap 2:17-21. Tipăritu-s-au întâiu în scaunul Mitropoliei Bucureștilor, la anul de la facerea lumii, 7197 iară de la Spăsenia lumii, 1688]

Să învățăm să număram din nou

Dascăle prea 'nvățate
Cel ce 'nveți pe școlari carte.
Spune'mi cine'i unul?
Unul fiul Mariei.
Cel ce 'n Cer locuește,
Și pre noi ne stăpânește.

Dascăle prea 'nvățate
Cel ce 'nveți școlarii carte,
Spune'mi mie ce sunt două?
— Două table a lui Moisi.
Unul fiul Mariei.
Cel ce 'n Cer locuește,
Și pe noi ne stăpânește.

Dascăle prea 'nvățate
Cel ce 'nveți în școală carte,
Spune'mi mie ce sunt trei?
— Trei fețe Dumnezeiești,
Două table a lui Moisi,
Unul fiul Mariei,
Cel ce 'n Cer locuește,
Și pe noi ne stăpânește.

Dascăle prea 'nvățate
Cel ce 'nveți 'n școală carte,
Spune'mi mie ce sunt patru?
— Patru sânți Evangheliști.
Trei fețe Dumnezeiești,
Două table a lui Moisi,
Unul fiul Mariei,
Cel ce 'n Cer locuește,
Și pe noi ne stăpânește.

Dascăle prea 'nvățate
Cel ce 'nveți în școală carte,
Spune'mi mie ce sunt cinci?
— Cinci rănile Domnului,
Patru sânți Evangheliști,
Trei fețe Dumnezeiești,
Două table a lui Moisi,
Unul fiul Mariei
Cel ce 'n Cer locuește,
Și pe noi ne stăpânește.

Dascăle prea 'nvățate
Cel ce 'nveți în școală carte,
Spune'mi mie ce sunt șese?
— Șase crinii Precistii,
Cinci rănile Domnului,
Patru sânți Evangheliști,
Trei fețe Dumnezeiești,
Două table a lui Moisi,
Unul fiul Mariei,
Cel ce 'n Cer locuește,
Și pe noi ne stăpânește.

Dascăle prea 'nvățate
Cel ce 'nveți la școală carte,
Spune'mi mie ce sunt șapte?
Șapte taine Dumnezeiești,
Șase-s crinii Precistii,
Cinci rănile Domnului,
Patru sânți Evangheliști,
Trei fețe Dumnezeiești,
Două table a lui Moisi,
Unul fiul Mariei,
Cel ce 'n Cer locuește,
Și pe noi ne stăpânește.

Dascăle prea 'nvățate
Cel ce 'nveți în școală carte.
Spune'mi mie ce sunt opt?
— Opt sunt fericirile,
Șapte taine Dumnezeiești,
Șase-s crinii Precistii,
Cinci rănile Domnului,
Patru sânți Evangheliști,
Trei fețe Dumnezeiești,
Două table a lui Moisi,
Unul fiul Mariei,
Cel ce 'n Cer locuește,
Și pe noi ne stăpânește.

Dascăle prea 'nvățate
Cel ce înveți în școală carte.
Spune'mi mie ce sunt nouă?
— Nouă cete îngerești,
Opt sunt fericirile,
Șapte taine Dumnezeiești,
Șase-s crinii Precistii,
Cinci rănile Domnului,
Patru sânți Evangheliști,
Trei fețe Dumnezeiești,
Două table a lui Moisi,
Unul fiul Mariei,
Cel ce 'n Cer locuește,
Și pe noi ne stăpânește.

Dascăle prea 'nvățate
Cel ce înveți în școală carte.
Spune'mi mie ce sunt zece?
— Zece porunci Dumnezeiești,
Nouă cete îngerești,
Opt sunt fericirile,
Șapte taine Dumnezeiești,
Șase-s crinii Precistii,
Cinci rănile Domnului,
Patru sânți Evangheliști,
Trei fețe Dumnezeiești,
Două table a lui Moisi,
Unul fiul Mariei,
Cel ce 'n Cer locuește,
Și pe noi ne stăpânește.

Dascăle prea 'nvățate
Cel ce înveți în școală carte.
Spune'mi mie ce sunt unsprezece?
— Unsprezece's voscresnele
Zece porunci Dumnezeiești,
Nouă cete îngerești,
Opt sunt fericirile,
Șapte taine Dumnezeiești,
Șase-s crinii Precistii,
Cinci rănile Domnului,
Patru sânți Evangheliști,
Trei fețe Dumnezeiești,
Două table a lui Moisi,
Unul fiul Mariei,
Cel ce 'n Cer locuește,
Și pe noi ne stăpânește.

Dascăle prea 'nvățate
Cel ce înveți în școală carte.
Spune'mi mie ce sunt doisprezece?
— Doisprezece's Apostolii,
Unsprezece's voscresnele
Zece porunci Dumnezeiești,
Nouă cete îngerești,
Opt sunt fericirile,
Șapte taine Dumnezeiești,
Șase-s crinii Precistii,
Cinci rănile Domnului,
Patru sânți Evangheliști,
Trei fețe Dumnezeiești,
Două table a lui Moisi,
Unul fiul Mariei,
Cel ce 'n Cer locuește,
Și pe noi ne stăpânește.

[sursă: Anton Pann, Versuri sau Cântece de stea și de Vicleim ce se cântă la nașterea D-lui nostru Iisus Christos]