— Eu respect fiecare om după valoarea lu, a zis Lucian. Cred că nu ai să-mi reproșezi ceva în acest domeniu!
— Respecți omul – a zis bătrânul – așa cum îți respecți automobilul, fiindcă este un obiect de o anumită valoare.
— Vezi ceva rău în asta?
— Dar omul pentru valoarea lui intrinsecă, de om, îl respecți?
— Sigur că da! N-aș putea produce nici unui om suferință, fără să-mi fie milă și să am remușcări!
— Nici unui câine nu i-ai produce suferință fără să-ți fie milă, fiindcă ști că dacă îl lovești, îl doare. Asta e mila de om ca animal viu. E vreau să știu dacă respecți omul ca valoare unică, neînlocuibilă, chiar și atunci când nu are nici o valoare socială, și când nu-ți inspiră milă ori dragoste ca animal!
— Nu mi-am pus niciodată această întrebare, a zis Lucian. Știu însă că respect omul în raport cu valoarea lui socială și ca animal viu. Toată lumea gândește și simte ca mine.
— Ești sigur, Lucian, că toată lumea de astăzi gândește și simte ca tine?
— Absolut sigur! Așa cere logica. Omul este o valoare socială. Atât. Celelalte sunt ipoteze.
— Asta este extrem de grav.
— Ce găsești grav?
— Cultura noastră, Lucian, a dispărut. Ea avea trei calități: iubea și respecta frumosul – obicei învățat de la greci; iubea și respecta dreptul – obicei învățat de la romani; iubea și respecta omul – obicei pe care l-a învățat, greu și foarte târziu, de la creștinism. Numai prin respectarea acestor trei mari simboluri, Omul, Frumosul, și Dreptul, a devenit cultura noastră occidentală ceea ce a fost. Și acum pierde cea mai importantă moștenire: respectul și dragostea pentru om. Fără acest respect și această dragoste, cultura occidentală nu mai există. A murit!
— Omul a cunoscut de-a lungul istoriei epoci mult mai negre decât cea de acum, a spus Lucian. A fost ars în piața publică, sacrificat pe altar, sfărmat pe roată, vândut și tratat ca un obiect. Nu e drept să fim atât de severi cu societatea contemporană.
— E adevărat ce spui tu, a zis contele. Atuncim în acele epoci negre, omul era ignorat, și barbaria practica jertfa umană. Dar noi învinseserăm barbaria și începusem să prețuim omul; această etapă abia pornise. A apărut însă societatea civilizației tehnice, și tot ce am câștigat și creat timp de secole a fost distrus. Civilizația tehnică a reintrodus disprețul pentru om, exact ca în barbarie. Omul este astăzi redus doar la dimensiunea lui socială... Nu vrei să plecăm? E târziu!
Lucian s-a uitat la ceas.
— Ceasul meu a stat, a zis el. Vrei să-mi spui cât e ora, tată?
— E ora 25!
— N-am înțeles! a zis Lucian.
— Cred și eu că n-ai înțeles! Nimeni nu vrea să înțeleagă! Este ora 25: ora civilizației europene!
[C. Virgil Gheorghiu, Ora 25. Editura Gramar, București, 2004]
